Home » Istorie » Un document istoric de mare valoare, din vremea domnitorului Alexandru Constantin Moruzi, exponatul lunii la MNIR

Un document istoric de mare valoare, din vremea domnitorului Alexandru Constantin Moruzi, exponatul lunii la MNIR

Un document istoric de mare valoare, din vremea domnitorului Alexandru Constantin Moruzi, exponatul lunii la MNIR
Publicat: 12.11.2019
O capodoperă a culturii medievale româneşti, Evanghelia tipărită în Episcopia Râmnicului şi ferecătura acesteia, este prezentată publicului, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în cadrul seriei „Exponatul lunii” din luna noiembrie.

Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12. Exemplarul a fost restaurat recent în cadrul muzeului.

Evanghelia a fost tipărită în anul 1794 la Episcopia Râmnicului, în vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, în limba română cu alfabet chirilic şi conţine 163 de file, având decoraţii tipografice: frontispicii, litere miniate, viniete şi gravuri, afirmă reprezentanţii MNIR într-un comunicat remis Descopera.ro.

După tipărire, Evanghelia a fost îmbrăcată în atelierul mănăstirii Tismana cu o frumoasă ferecătura medievală, conform tradiţiei monastice de păstrare a podoabelor ferecate (cel mai probabil ferecătura a fost redusă şi adaptată necesităţilor de legătură a unei evanghelii tipărite). Ferecătura este în stare precară de conservare, nu mai păstrează elemente de închidere funcţionale, astfel că, în prezent, este desprinsă de cartea de cult. Ferecătura a aparţinut iniţial unui tetraevanghel slavon, de tip manuscris, după cum aminteşte inscripţia slavonă circulară a celei de-a doua coperte (text de danie boierească a familiei Pană, care a comandat execuţia tetraevanghelului, cu termen de finalizare la data de 11 octombrie 7075/ 1566).

„Presupunem că Tetraevanghelul a fost dăruit mănăstirii Tismana de comanditar, în memoria domnitorului Mircea Ciobanul şi a familiei sale, precum şi spre veşnica pomenire a boierului Pana şi a familiei sale, aceştia din urmă fiind şi „sprijinitori” (priviţi ca întreţinători, ctitori secundari) ai lavrei de lângă pădurile de tisă. Cu timpul, datorită vremurilor şi distrugerilor, manuscrisul s-a pierdut, rămânând doar ferecătura, care după anul 1794 va îmbrăca evanghelia tipărită în Episcopia Râmnicului”, afirmă specialiştii MNIR.

Relicve sacre

Ferecăturile vechi din cadrul colecţiilor bisericeşti constituiau relicve sacre, fiind valorificate conform necesităţilor şi nevoilor comunităţii, fără a se ştirbi nimic din funcţia originară a acestor opere de artă. În zilele noastre întâlnim unele exemplare de cărţi de cult tipărite, care poartă ferecături medievale. Un astfel de caz, poate cel mai cunoscut din MNIR, este al ferecăturii cu caboşoane din epoca lui Ştefan cel Mare. Legătura este originară, din lemn acoperit cu două plăci din argint aurit şi caboşoane din cristal de rocă, fixate într-o montură a ferecăturii. Plăcile ferecăturii sunt legate între ele prin inele cu granulaţii montate pe verigi metalice.

„Ferecătura a împodobit iniţial un manuscris din epoca lui Ştefan cel Mare, despre care nu ştim în prezent nimic, datorită faptului că manuscrisul a fost deposedat de legătura preţioasă. Ferecătura prezintă elemente decorate şi gravate în relief, cu scene religioase şi inscripţii tematice, amplasate în frontispiciu”, precizează istoricii.

Pe coperta anterioară a ferecăturii se întâlneşte scena „Pogorârea lui Isus la Iad” (Învierea) sau „Anastasis”, după tradiţia bizantină, iar pe coperta posterioară se află scena „Adormirea Maicii Domnului”. Ambele scene religioase sunt încadrate de motive florale, cu un plus pentru coperta posterioară, care este decorată cu patru caboşoane din cristal de rocă. Ferecătura se aseamănă cu cea din 1487 de la Humor şi cu cea din 1507, ultimele două păstrându-se în muzeul mănăstirii Putna. În prezent, ferecătura acoperă o evanghelie, de redacţie greacă, tipărită la Veneţia în anul 1799.

Reprezentarea domnitorului Mircea Ciobanul şi a doamnei Chiajna

Revenind la ferecătura din 1566, a lavrei Tismanei, mai trebuie punctat un aspect important, şi anume, coperta anterioară, care are în plan central scena canonică „Rastignirea Domnului“, prezintă în flancuri câte şase medalioane marginale cu figuri apostolice.

Pe de altă parte, coperta posterioară, unde se remarcă scena „Adormirea Maicii Domnului”, care are câte şase medalioane pe cele două tranşe verticale, reprezentând busturile profeţilor mesianici.

„Sugestivă este şi reprezentarea domnitorului Mircea Ciobanul şi a doamnei Chiajna, îngenuchiaţi de o parte şi de alta a arborelui vieţii, încoronaţi şi îmbrăcaţi în manieră bizantină, amintind de portretele votive ale familiei ţarului bulgar Ioan Alexandru, întâlnite în vestitul Tetraevanghel londonez („fără egal în tot Levantul” şi sursă de inspiraţie pentru Tetraevanghelul Suceviţa 23), care a circulat prin Moldova şi Ţara Românească după căderea Bulgariei sub ocupaţie otomană, înainte de a ajunge să fie răscumpărat de la mănăstirea athonită „Sf. Pavel”, unde fusese donat, probabil, de către Movileşti, de lordul Robert Curzon, un mare călător şi colecţionar englez”, afirmă sursa citată .

Cartea de cult a fost restaurată în cadrul laboratorului de restaurare din cadrul MNIR în cursul anului 2019, fiind pentru prima oară expusă, împreună cu ferecătura medievală, după restituirea Tezaurului istoric al României, ultima tranşă, de către Uniunea Sovietică în anul 1956.

Micro-expoziţia va fi deschisă la MNIR în perioada 14 noiembrie – 8 decembrie 2019, putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 09:00 – 17:00.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ